Ignorare comenzi Panglică
Salt la conținutul principal

Informatii

Pentru obținerea de informații de specialitate și depunerea documentației, solicitantul se va adresa la postul de lucru nr.4

Acte necesare

  • Cerere
  • Copie legalizată carte de identitate sau buletin de identitate
  • Declaraţie notarială: titularul contractului de construire a locuinţei sau membrii familiei acestuia să nu fi primit de la bugetul de stat subvenţii pentru construirea sau cumpărarea unei locuinţe; nu deţin şi nu au deţinut în propeietate o locuinţă; nu au primit sprijin de la bugetul de stat sub forma de subvenţii pentru o altă locuinţă şi că este prima locuinţă pe care o construiesc prin credit ipotecar
  • Certificat de înmatriculare/înregistrare la Registrul Comerţului şi obiectul de activitate pe domenii, în conformitate cu prevederile din statutul propriu a antrepenorului prin intermediul căruia se realizează construcţia
  • Copie după contractul de construire al locuinţei
  • Copie după autorizaţia de construire a locuinţei
  • Extras de carte funciară că deţin un drept real sau de folosinţă asupra terenului pe care se realizează construcţia
  • Graficul de execuţie al lucrărilor de construcţie
  • Deviz general de cheltuieli, întocmit şi certificat de antreprenorul general, după modelul prevăzut în anexa nr.1 din Ordinul nr. 166/216 din 15.05.2007

Observatii

Notă:
  • dacă este cazul o adeverinţă eliberată de Primarul unităţii administrativ teritoriale de domiciliul din care să rezulte că solicitantul se află în cel puţin una din următoarele situaţii: a) au rămas fără adapost în urma avarierii grave sau distrugerii locuinţei proprii datorită unor calamităţi naturale sau a unor dezastre ori accidente de care nu se fac vinovaţi b) sunt evacuaţi din locuinţe expuse unui risc major cum ar fi alunecările de teren, seismele, inundaţii c) sunt evacuaţi din locuinte ce fac obiectul unor legi de restituire către foştii proprietari.
  • ulterior acestea vor fi înaintate Comisiei constituite conf. DP. 45358/2008 de analiză a cererilor şi de stabilire a subvenţiilor, conf. OUG. 51/2006.
    Plată rapidă
    folosind cheia de securitate
    Cheia unică de securitate este înscrisă pe decizia de impunere, în dreapta sus pe pagină (exemplu: ABCD-EFGH-IJKL).